test

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 14 februarie 2026

---

 

† Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam (Sâmbăta celor adormiți – Moșii de iarnă)

 

Sâmbăta morților – Moșii de iarnă

---

 

Ziua de sambată care precede Lasatul Secului de Branza sau Lasatul Secului de Carne, dedicată morților, moșilor și strămoșilor, se numeste Mosii de Iarna. Împreuna cu Mosii de Samedru formeaza Mosii cei Mari de peste an. La Mosii de Iarnă se împart alimente (placinte, produse lactate, piftii) și, uneori, vase umplute cu mancare gătită sau cu apă.

În Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica următoare Biserica a randuit să se facă pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom înfățișa toti. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregatirea sau fără pocăința necesară, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică.

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea “Trilogia vietii“, “ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”. Cuvantul “moși” vine de la “stramoși”, si se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul “moși” sunt numiti nu doar morții, ci și principalele sărbatori ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: “Moșii de primavară” (de Macinici), “Moșii de vară” (sambăta dinaintea Rusaliilor), “Moșii de toamnă” (in prima sambata din luna noiembrie), “Moșii de iarnă” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 14 Februarie

---

 

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte († 470).

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit.

Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă.

A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie.

Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul.

Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron (Secolul al V-lea).

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra.

Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat.

Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său.

Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui.

El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu.

În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam (Secolul al IV-lea).

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti.

Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla.

Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit.

Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo.

Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi.

Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului.

Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.

Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli.

Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i.

Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol.

Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

 

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou din Georgia (1776 – 1864)

articol preluat de pe doxologia.ro

Fericitul stareţ Ilarion cel Nou (Iesei Qanchaveli cu numele de mirean) s-a născut în anul 1776 în localitatea Losiantkhevi din Shorapani, în jurisdicţia orașului Kutaisi. Părinţii săi, Khakhuli and Mariam (fii de veche familie aristocrată), erau foarte evlavioşi şi cinsteau în chip deosebit pe Marele Mucenic Gheorghe. Pentru credinţa lor Dumnezeu le-a dăruit un băiat pe care la botez l-au numit Iesei.

Când copilul a împlinit 6 ani, ierodiaconul Ştefan – frate al mamei sale şi pustnic al Mănăstirii Tabakini din Georgia – l-a luat de la casa părintească şi l-a dus în sihăstria sa din munte. Aflând însă că s-a deschis un seminar la Tbilisi, și-a început călătoria spre oraș, trecând în drumul său pe la Episcopul Atanasie de Nikozi pentru a primi binecuvântarea lui. Episcopul, văzând harismele tânărului Iesei l-a sfătuit să se întoarcă acasă la familia sa: „Fiul meu, vei învăța mult mai mult în pustie decât vei putea învăța vreodată într-o clasă. Întoarce-te acasă, iar Domnul, după ce te va învăța rugăciunea, te va conduce pe o cale care va sliji poporului tău și Bisericii”.

Iesei s-a întors în sânul familiei sale, iar tatăl său l-a dus la Kutaisi pentru a fi crescut la curtea regelui Imeretian. Regele Solomon al II-lea (1789-1815) a recunoscut curând că tânărul Iesei se distingea de toți ceilalți prin evlavie. L-a numit consilier spiritual și instructor personal. La propunerea regelui, Iesei s-a căsătorit cu prințesa Mariam. Curând după căsătoria sa, umilul nobil a fost hirotonit în preoție și numit duhovnic al bisericii curții. Abia doi ani mai târziu Prințesa Mariam s-a retras, lăsându-l pe Fratele Iesei văduv.

După anexarea regiunii Kartli-Kakheti la Rusia, curtea imperială a țarului a sporit corespondența diplomatică cu curtea regelui Solomon II. De asemenea, regele a fost îndemnat să unească Regatul Imeretian cu Rusia. Solomon a convocat un consiliu de nobili și s-a decis ca Imereti să rămână independentă, păstrând relații de prietenie cu Rusia până la moartea regelui. Cu toate acestea, s-a convenit că întrucât regele Solomon nu avea moștenitor, după adormirea sa, curtea țarului imperial va dobândi jurisdicție asupra regiunii.

Climatul politic însă din Georgia a devenit din ce în ce mai tensionat și capacitatea de a conduce regiunea Imereti era grav afectată.

Curtea a fost asediată brusc cu diferite cazuri de invidie și trădare și a devenit necesar ca regele să fugă în Turcia. Fratele Iesei Qanchaveli l-a însoțit pe regele Solomon II la locul său de exil și a rămas cu el până la sfârșitul vieții regelui.

După moartea regelui în 1815, Părintele Iesei a primit o amnistie din partea țarului Alexandru I (1801-1825) în numele regelui și al curții sale. Iesei însuși a plănuit să plece în pustie în satul în care s-a născut, dar văduva regelui Solomon, regina Mariam, l-a chemat la Moscova unde a fost ținută în „onoarea captivitate”. Iesei i-a adus o părticică din Crucea dădătoare de viață a Domnului nostru, care aparținea regelui Solomon, regina păstrând comoara soțului ei în biserica curții.

Însă viața la curtea imperială era obositoare pentru părintele temător de Dumnezeu. Așa că și-a schimbat hainele cu ale cerșetorilor și a pornit spre Muntele Athos în anul 1819. Părintele Iesei a apărut înaintea sfinților părinți ai Muntelui Athos ca un pelerin necunoscut, care venise să viziteze locurile sfinte. A vizitat mai întâi Mănăstirea Iviron și de acolo a trecut peste peninsulă până la Mănăstirea Dionisiu.

În 1821, Iesei a fost călugărit și a primit numele de Ilarion. A cerut ca în loc de hainele monahale să poarte în continuare propriile zdențe.

Părintele Ilarion și-a îndeplinit fiecare ascultare cu dragoste. El a fost trist din cauza necunoașterii limbii grecești, fapt care l-a împiedicat să audă și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu în timpul slujbelor. În cele din urmă, a primit permisiunea de la starețul Mănăstirii Dionisiu pentru a împrumuta unele cărți din Georgia, din colecția mare de manuscrise sacre de la Mănăstirea Iviron.

La sosirea în mănăstire, Părintele Ilarion a mers să se închine la Icoana Iviron a Maicii Domnului. În timp ce se ruga în genunchi în fața icoanei, un arhimandrit grec pe care îl știa de la Moscova l-a văzut și l-a recunoscut. S-a înclinat în fața lui, i-a sărutat mâinile și a strigat: „Părinte Iesei! Părinte sfânt! Duhovnicul regelui!”.

Curând, vestea s-a răspândit prin toate mănăstirile Muntelui Athos, că părintele spiritual al regelui se ascunsese ca cerșetor.

Peste tot, călugării îl întâmpinau cu multă evlavie. Dar Părintele Ilarion, rușinat, s-a retras în pustie, nu departe de mănăstire.

În acea perioadă, în luptele Războiului de independență al Greciei din 1821, turcii prădau Grecia și măcelăreau creștinii. În 1822, un anume Abdul Robut-Pașa a înconjurat Sfântul Munte cu o armată enormă și a poruncit stareților tuturor mănăstirilor să se supună autorității sale. Reprezentanții tuturor mănăstirilor, inclusiv Părintele Ilarion și alți doi din Mănăstirea Dionisiu au fost trimiși la Chromitsa cu o petiție către pașă. Părintele Ilarion stătea cu îndrăzneală înaintea lui, arzând de dorința de a fi martirizat de mâinile unui necredincios.

După ce a aflat că Părintele Ilarion era georgian, Robut-Pașa a fost foarte fericit: el însuși era georgian, din descendență, dar fusese răpit de turci în adolescența sa timpurie.

Pașa a propus ca Sfântul Ilarion să părăsească mănăstirea și să se mute la palatul său din Tesalonic, promițându-i tot felul de bogății materiale. Dar Părintele Ilarion a refuzat și a condamnat necredința conducătorului. Pașa, furios a început să-i blesteme pe credincioșii ortodocși și pe toți sfinții creștini și pe Maica Domnului. Sfântului Părinte nu i s-a permis nicio ocazie să răspundă blasfemiilor Pașei; în schimb l-au eliberat și i-au luat pe ceilalți călugări în captivitate.

După ce s-a întors la mănăstire, Părintele Ilarion a regretat că nu a mustrat în mod corespunzător blasfemiile Pașei. Suferința lui s-a adâncit atunci când necredinciosul a continuat să martirizeze și să omoare alți creștini. În cele din urmă, i-a cerut starețului binecuvântarea sa și a pornit spre curtea turcă din Tesalonic. Acolo a stat în fața Pașii: „Ați căutat să refuzați fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a zis el. „Chiar și profetul tău Mohamed recunoaște că Iisus s-a născut din fecioară, fără sămânță bărbătească și că misterul nașterii lui Dumnezeu este dincolo de înțelegerea umană. El este adevăratul Dumnezeu, Care a luat trup pentru mântuirea omenirii, pentru a salva omul căzut din blestemul păcatului și al morții!”.

Timp de trei zile consecutive, Sfântul Ilarion l-a confruntat pe Pașa în palatul său, dorind să-l înfurie, până când va ordona executarea lui. În a patra zi, Sfântul Ilarion a ajuns la palat și a început să vorbească despre credința ortodoxă. Apoi Pașa l-a provocat și mai departe, cerând: „Ce crezi – unde vom merge după moarte?”.

Stând în mijlocul credincioșilor aparținând altor credințe, Sfântul Ilarion a răspuns cu îndrăzneală că numai cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care se găsesc în sânul credinței ortodoxe a lui Hristos, vor fi salvați. Toți cei prezenți au cerut executarea călugărului Ilarion, iar Abdul Robut-Pașa a ordonat în cele din urmă moartea sa. Sfântul Ilarion s-a pregătit să întâmpine moartea cu bucurie, dar niște slujitori ai pașei, georgieni prin descendență, au solicitat ca Pașa să-și retragă sentința cu moartea, întrucât ar fi rușinos să-și ucidă conaționalul.

Ei intenționau să-l trimită în secret la Muntele Athos, dar în schimb Sfântul Ilarion a început să slujească prizonierilor bolnavi deținuți la Tesalonic. El s-a dedicat în mod dezinteresat în slujba lor timp de șase luni. Apoi, după voia lui Dumnezeu, a pornit din nou spre Muntele Athos. După ce s-a întors la mănăstirea sa, Părintele Ilarion a stat timp de trei ani în mănăstire și apoi s-a retras la Schitul Nou (Nea Skiti) pentru a duce o viață de asceză mai strictă.

Vinerea ținea post aspru, iar în alte zile mânca doar bucăți mici de pâine uscată. În timpul zilei bea doar un pahar de apă. În toată perioada ascezei sale, demonii l-au ispitit pe Sfântul Ilarion cu viziuni îngrozitoare.

Odată, un grup de creștini credincioși a dorit să-l viziteze pe pustnic. Cum bătrânul nu primea pe nimeni, nu li s-a permis acest lucru. Prin urmare, pelerinii au decis să formeze o scară umană, stând unul deasupra celeilalt pentru a ajunge la mica fereastră a chiliei sale. Temându-se de viața lor, dar nevrând să-și rupă jurământul de asceză, Sfântul Ilarion și-a abandonat temporar chilia și a fugit în pădure.

După ceva timp, Sfântul llarion slăbind mult din punct de vedere fizic datorită acezii sale îndelungate, a fost nevoit să lase în urmă viața pustnicească. Cu ajutorul credinciosului său prieten Benedict Georgianul, și-a recăpătat treptat o parte din puterea sa și s-a mutat la Mănăstirea Iviron.

La Mănăstirea Iviron s-a ocupat de biblioteca georgiană, a organizat un catalog și a compus douăsprezece volume ale Vieții Sfinților, pe care le-a intitulat „Grădina de flori”. El a prezentat cele douăsprezece volume starețului Mănăstirii Zografu înainte ca acesta din urmă să plece în Rusia. În Rusia, starețul a publicat cele douăsprezece volume în limba georgiană – fără a menționa numele autorului lor.

Sfântul Ilarion a adormit la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, într-o chilie a Marele Mucenic Gheorghe, la 14 februarie 1864. Deși era grav bolnav, Sfântul Ilarion a continuat să-i mulțumească sincer Domnului până în ultima sa zi. „Slavă lui Dumnezeu!”, A spus el. „Mi-am dorit mucenicia, dar Dumnezeu nu mi-a acordat-o. În schimb, El mi-a trimis o boală care va fi egală cu meritul martiriului, dacă voi putea să o suport!”.

Înainte de moartea sa, l-a rugat pe ucenicul său, Părintele Sava, să îngroape trupul său în secret, dar circumstanțele au fost de așa natură că locul său de înmormântare a fost dezvăluit în viitor. În 1867, în timpul privegherii pentru sărbătoarea Înălțării Domnului, un grup de călugări au deschis bolta de înmormântare a Sfântului Ilarion și au simțit imediat o dulce mireasmă care emana din trupul său. În acel moment, unul dintre călugări a văzut o cunună strălucitoare de lumină strălucind ca soarele peste chilia Părintelui Ilarion.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat pe Ieroschimonahul Ilarion (Qanchaveli) pe 17 octombrie 2002 și pentru a-l diferenția de Sfântul Ilarion Georgianul (prăznuit pe 19 noiembrie), l-a numit „Ilarion Kartveli, Akhali” sau „Iilarion cel Nou, Georgianul”.

 

Sfântul Nou Mucenic Damian († 1568)

articol preluat de pe doxologia.ro

Acesta s-a născut în satul Mirihovo, din ținutul Agrafa al Greciei, din prinți evlavioși. Fiind atras încă din fragedă pruncie de viața monahală, intră în Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, căutând o viețuire mai aspră, merge la o sihăstrie unde spori duhovnicește.

Mai târziu, se simți chemat să părăsească mănăstirea pentru binele celorlalți și al său. Deci mergând în ținutul îndepărtat al Muntelui Olimp, începu să propovăduiască în sate și în târguri, îndemnând oamenii la pocăință și la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Însă unii credincioși nu l-au primit cu bucurie și nici nu i-au primit cuvântul. Dimpotrivă, l-au învinuit că este un șartlatan și l-au amenințat cu bătaia. Deci părăsind acel loc, Sfântul Damian merge în ținuturile Kissavo, Larissa și Agrafa, unde a avut încercări asemănătoare. Din pricina acestor respingeri, se întoarce în Kissavo unde, împreună cu alți călugări, întemeiază o mănăstire închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi continuă acolo propovăduirea, căci cuvintele sale ajungeau la oamenii care veneau pentru slujbe și sfat duhovnicesc.

Într-o zi, pe când Sfântul Damian mergea cu o ascultare spre un sat vecin, a fost oprit de niște musulmani care îl învinuiră că propovăduiește împotriva lucrului duminica și pentru că sprijină credința creștinilor ortodocși. Pentru aceasta l-au luat, l-au aruncat în temniță, bătându-l tare și punându-l în lanțuri.

Când sfântul Damian a fost dus dinaintea cadiului, i se dădu să aleagă între lepădarea de credința lui, sau moartea. El însă se arătă neclintit în fața oricărei încercări de a-l îndupleca, pricină pentru care primi osândirea la moarte.

Deci, scoțându-l din temniță, îl spânzurară. Pe când atârna de ștreang, un musulman îl lovi în cap cu un topor, tăindu-i totodată și ștreangul. Sfântul mucenic căzu la pământ, nefiind încă mort. Atunci călăii îl luară și îl aruncară în foc, iar cenușa sa a fost aruncată în râul Peneios.

Astfel primi Sfântul Damian, monahul din Mirihovo, Agrafa, cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 14 februarie 1568.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Nicolae din Corint

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.